Adiere de vant

Venind pe o strada intunecata, aud sunetul pasilor mei, calcam apasat si sadic, zbomotul se raspandea intr-o amploare de neimaginat in toata strada. Mergeam tot mai incet, parca atmosfera ma imbia sa nu mai merg, sa stau sa privesc cum vantul sufla incet si cum frunzele cadeau, de parca dansau pe trotoarul rece ca o marmura.

Acest peisaj, ce pare inspaimantator la prima vedere... in ansamblu, este mirific! Zgomotul acela care la inceput ti-se parea inspaimatator devine o simfonie, o auzi tot mai bine, iti place tot mai mult, apoi, iti atrage atentia un singur lucru: felinarul ce pare ca infiinteaza un refugiu luminos pe o alee intunecata. Primul gand este sa ma asez acolo, incep sa simt frumusetea noptii , profnzimea ei, senzatia care mi-o ofera este magnifica, o simt de fiecare data!

Lucrul difert, dar cel mai frumos, este, cand simti ca esti stapan, ca esti rege alaturi de regina noptii, atunci lumea nu mai conteaza, atunci, tu esti stapanitor printre umbre - cand ajungi la nivelul metal pentru a intelege umbra, pentru a intelege abisul este clipa in care nu iti mai e frica de moarte, in care ai realizat ca intunericul nu ti-e dusman. Le vezi profunzimea si durerea, le intelegi, iar, incet-incet devii o umbra plina de ura si de frumusetea noptii.

Greu de crezut ca acest sentiment exista doar pentru clipele ce ti le ofera acest necrezut, incepi sa valsezi in amloarea spatiului cu propriati umbra de gratie si realizezi ca desi ai crezut ca ura ta dispare, se strange in ea si, de aceea, intunericul a fost creat cu nuanta ce la inceput ti se pare fara viata de negru, dar apoi, realizezi ca inocenta, tandretea si frumusetea nu stau in spatele culorii, ci in interiorul ei. Te-as chema...odata, sa intri cu mine in acea lume!..dar nu esti pregatit, continui sa valsez cu ea, apoi, am aflat secretul, trebuie sa intrii in profunzimea ei si sa mergi fara frica prin intuneric, atunci, vei observa ca nimic nu se va apropia de tine si ca desi esti singur pe o strada intunecata, vei fi in cel mai sigur loc.