Inevolutia

Am incercat sa ma comport ca ceilalti, iar asta mi-a adus durere. Stand si privind in jurul meu, ce va mai izbeste, simt cum pieptul meu se zbatea si era zdrobit, simteai cum ma adanceam in ceva moale si rece. Ochii isi revin, imaginea se clarifica, era alb in jur si eram la picioarele tuturor, incerc sa ma ridic si sa continui sa merg...sa par normal! Mana ma durea tot mai tare, apoi, am realizat spiritul tribal si placerea salbatica de a provoca suferinta, am fost: lovit, trantit si indurerat la maxim. Mi s-au rupt hainele, picioarele aproape ca nu mai reuseau sa faca fata , pieptul era doborat, spre final, cu o ultima forta m-am intrebatat catre un refugiu. Dar nici caldura , cea mai ridicata temperatura nu imi putea incalzii caci ce ma racea nu era zapada, ci ura mea , realizam greu ca ironia nu-mi permitea decat doua propozitii: Simte spiritul iernii! Hai, a inceputl jocul! Sunt privit de o colega ce incearca sa mascheze zgomotul ce il provocam. Am reusit sa plec, tarandu-ma si de ai mei prieteni, ce imi provocasera cea mai mare durere, dar in mod ciudat, m-au lasat sa plec, auzind rasate in spatele meu. Imi doresc un singur lucru, in schimbul durerii de azi: Te rog, nu ma numii prieten, nici coleg, caci ma simt in mod ciudat metal superior, nu ma numii nici macar un strain banal, caci, ma simt mai presus, te rog, nu ma numii om, caci, sunt precis ca-s mai mult de atat in final. Iti cer sa uiti ca am existat, sterge-ma din mintea ta, ca si cum as fi fost un vis furtunos ce dispare...

Odata, vei realiza ca ce zic nu-s minciuni, iar clipa realizarii este mai dureroasa decat sfarsitul cel mai dur al fictiunii ce te-a tinut in viata atata timp.