Stau retras intr-un colt al unei camere sumbre invetila in 4 pereti goi si negriciosi , mai vad lumina printr-un singur ochi al unui geam murdar
si prafuit de a tatea deceni , tin in mana o floare ce parca e nemuritoare si desi imi pare uscata eu o vad mereu vie , am impresia ironica
ca daca rup cate o petala nu le voi simti lipsa. Simt uneori racoare lumi cand un vant usor imi strapunge corpul prin acel ochi de geam . Mai simt caldura
cand soarele se mai ambitioneze sa ma incalezeasca si uneori mai simt gustul apei pe care il gastigi deabea dupa ce ii uiti folosinta ,imi mai alin pielea
uscata si crapata in ataia ani de zile cu cate o picatura de apa , dar sincer desi tin o floare in mana am uitat cum miroase si ma speri de parfumul care
il mai simt din cand in cand , ma simt to mai dependent de coltul meu , insa in fiecare deceniu am sa scrijelesc pe cate un perete o zi din exil si la fiecare an
o sa imi amintesc de zile libere, iar la momentul in care petalele flori mele vor cadea , seva se va scurge iar eu imi voi pierde scopul , imi voi petrece ultimele
minute inainte de ami pierde rasuflarea scrijelind cu ultima putere faptul ca desi portretul imi e sumbru si ca de gasit nu voi fi gasit am fost odata om.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu