Privind ultimele picaturi de lumina ce se mai scurgeau din aceasta lume fara vlaga realizam cat de mult timp am pierdut si cate nepasare am castigat fata de orice era viu . Ajunsesem sa umblu fara pic
de teama printre niste umbre pline de ura , frigul nu il mai sinteam si parca lipsa lumini nici atat . Cateva adierii de vant ma mai puneau pe ganduri caci in ele mai purtau ultimele picaturi de viata ce mai
ramasesera pe aceasta monstruasa scena . Eu nu mai ma consideram uman de multa vreme , desi imi petrecusem ani buni liber dupa acea blestemata inlantuire. Defapt cred ca eram chiar mai inuman decat umbrele
de mult apuse a unor oameni ce odata credeau in sentimente patitice precum compasiune, iubirea sau poate chiar dorinta de a invinge dar in final cea mai importanta negarea ca ei nu pot ajunge asa . Cred ca faptul
ca am trecut cu atata dizgratie prin viata ma facut imun la acest moment in care tuturor li se dovedea ca umbra era cea care urma sa conduca si vitalitea sa apuna.Insa decate ori umbrele ma inconjurau si din mine
vitalitatea incercau sa mi-o ia ele cadeau subit la pamant si dispareau . M-am refugiat intr-o vechie cladire ce cred ca mai demult semanse cu o bibloteca , am mers zile printre rafturi si mi-am eliberat spiritul printre
paginile unei carti si am privit cum viata mea se tiparea in cuvinte pe niste foi imbatrinite te timp.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu