Lume Lume

LUME LUME. Aici este locul in care toata lumea zambeste fortat .Lume Lume aruncativa mastile animaliere.Aici toata lumea rade obligata.Lume lume nu uitati sa aruncati si ipocrizia .Aici toata lumea vorbeste sincer chiar daca vom fi nevoiti sa va batem. Lume lume aruncati mastile false si aratavi fata reala . Aici nimeni nu ranjeste degeaba.Lume Lume aici toti suntem egali fie ca vreti fie ca nu.Lume Lume aici nu conteaza cat aveti conteaza doar ceea ce vreti .SI sa va mai spun ceva aici ne bazam pe inteligenta nu pe mofturi.Lume Lume daca printre noi se afla oameni far creier ii vom obliga la dureri de cap cumplite pana le va creste rodul inteligentei fix in golul imens ce il au.Lume lume aici nu se danseaza se priveste .La ce? la ce vrem noi sa va uitati ca deja nu mai stiti sa fiti curati.Lume lume nu am uitat de sentimentalisti . Nu plangeti nu vom fi brutali decat cand tine de lacrimi ipocrite in speranta descatusari voaste.Lume lume cei care se cred puternici .Doveditine suntem insetati de ale voastre puteri , dar va rog sa nu se rezume la forta pumnului noi aici avem forta gandului.Nu uitati sa va uitati uni la alti inainte de a va considera superiori sau inferiori.Aici superioritatea vine odata cu gandul si inferioritatea odata cu lipsa imaginatiei.Lume lume privit spre noi aici iubirea exista .Nu spuneti ca urati pana nu stiti sentimentul si doar il asemanti cu cuvantul.Priviti din nou spre noi cu incredere va rog aici nu va rupem mainile , nu va improscam in sange doar va calcam fiecare amintire in picioare sa va putem aduce la nivelul de soldati contra unui mediu bolanv.Nu va imaginati ca va vom spala pe creier nu nu nu noi va vom ajuta sa intelegeti ce e mintea voastra.Lume Lume noi stim mai bine ce gandtiti noi suntem imaginatia voastra , ati fost creatori nostri , stapani nostri dar vati pierdut cu timpul iar acum va readucem la stadiul princilal.Ne ati creat prin :gandire , citate , filme, melodi si alte placeri , nu doresc sa fiu asemanat cu ceva modern cand eu ma trag din ceva vechi.Lume Lume acesta nu e un circ aici e teatrul vieti voaste.Privitiva fetele inocente si uitativa la fetele actuale manjite cu noroiul unei societati patate de o dorinta arzatoare dea tampi lumea.

O privire de ansamblu

Simt tot mai multa aroganta si ipocrizie in aerul deja poluat tot de noi.Ma doare sa privesc zambete aruncate din complezenta , ipocrizie ,lacomie si de multe ori mandrie.Fiecare glas ce il aud razand ii gasesc deja un interes,am ajuns in stadiul in care nu mai stiu daca lacrimile sunt reale , dar cum traiesc intr-o lume atat de atacata , mancata de un cancer interniment sunt sigur ca nici plansul unei mame ce si-a pierdut copilul nu mai e real .Praful ce imi intra in ochi e tot mai aspru , sentimentele sau delimitat prea mult doar la ura si iubire .De ce nu mai exista sinceritate?Dar compasiune si totusi macar un gram de puritate in vorbe.Am ajuns in situatia in care ma ascund sa zic ce gandesc de frica unor prejudecati atat de patetice.Nu mai sunt sigur de mult pe miscarile mele, pe gandirea mea nici macar in proprilemi maini nu mai cred.Totul e atat de fals , ascuns , interzis am ajuns sa cred ca visul e mai real decat cosmarut real ce il traiesc in aceste momente .De ce sa mint ca sa pot obtine un zambet . Am ajuns sa ma gandesc ce rost are sa continui cand la capat nui nimic, de ce nu as renunta acum pur si simplu , sunt satul de tot ce se intampla in jur , parca si vremea comploteaza , pana si picaturile reci de plaoie nu ma mai ating.Prietenii sunt atati de putini ca degetele de la o mana imi sunt suficiente .Doar vara ma mai face sa visez in realitate , doar marea imi mai spala gandurile si sentimentele rele .Caci despre iubirea sau macar atractie imi jurasem ca nu mai vreau sa cunosc acest sentiment inca acum il cunosc din nou .Si ma mai uit neajutorat la nori oare deasupra lor se gaseste ceva mai bun .Ma simt neutru intre bine si rau si sunt inca derutat cui trebuie sai zambesc si cui sa ii arat spatele.

Prizonierul

Privind cum suflarea din corpul meu se scurgea , iar eu mainile legate le aveam de postamentul greu de metal .Eram lipsit de orice ajutor , abandonat in acest peisaj fara culori , simtind fiorul morti tot mai aproape.Sustinusem o viata intreaga ca moarte nui decat un alt inceput si ca oricat de dura ar putea fi nu ma poate speria.Am gresit , m-am mintit si subestimat ca pot fi mai curajos decat eram .Oare sfarsitul meu sa fie intr-un loc unde nici nuante de negru nu exista?Legat de acest stalp al chinului , sa vad sange curgand lin din ochii mei , esenta vieti scurcandumi-se incet pe buze?

Cum am ajuns aici?

Sincer sa fiu nici eu nu stiu. Poate am subestimat prea mult ce era real , poate pur si simplu asa trebuia sa sfarsesc...sau mi-am creat singur o moarte atat de infricosatoare incat sa speri si ultima speranta de optimism ce traise vreodata in mine . Inconjurat de umbre patetice ce imi zambeau avand pe chip aceaiasi aluzie ce rasuna in ecou ..: Vei muri , vei fi ca noi. Nu intelegeam cum viata mea putea sa se sfarme asa usor intr-un timp atat de lung si dureros.

Oare poate scapa?

Nu aveam cum eram blocat , Macar ceva viu sa mai vad imi doream. DE CE? De ce puteam sa fiu asa speriat de ceva care speram sa fie ireal.

Credeam ca in cel mai rau caz imi voi pierde tot si sufletul va fi abandonat pe undeva.Cert e ca nu puteam sa imi amintesc nici chipul mamei , nici ce simtisem , macar o ultima amintire.Doare atat de tare cand esti singur. Am vazut cum se pierdea lumina din ochii altora dar parea asa usor pentru ei si atat de greu pentru cei ce ramaneau aici.

Imi proiectasem pana si propriul mormant. Imi programasem pana si sfarsitul , ceva prea optimist pentru ce mi se intampla. Nu vrusesem o groapa in pamant visasem o viata sa imi zboare ramasitele de scrum in aer si o cruce neagra pe care sa nu scrie numele meu doar ce am fost . Nu mai asteptam acum un sfarsit fericit si nici o doza de alinare . Doream sfarsitul dar parca totul era mai lent.Cat sa ma mai rog ? Cat sa mai plang? Da plang in pragul dintre moarte si nebunie .Cat timp mai dureaza oare sa pot inchide ochii? Luna as mai fi vrut sa o vad dar era deja prea tarziu pentru dorinte si prea devreme pentru regrete .

Patetic nici nu muream in prisma unui om batran plin de regrete .Varsta nu stiu daca mai aveam , nici dorinte sau pofte. Nu puteam nici macar o lacrima sa vars .

In sfarsit am murit.....

Am deschis ochii presupun , dar in jurul meu vedeam doar o stanca si in fata mare insa tot legat de piedestalul de metal eram. Parca as fi murit in etape , una mai groaznica ca cealalta . Tot sufletul meu sa transformat intr-o cheie si a fost aruncat in mare , iar corpul meu zdrobit de stanci. Deaici nu mai stiu ce sa intamplat .....

Eliberare

Stau singur , atat de singur nici sunetul frunzelor uscate ce prevestesc doliul unui copac odata verde nu ma mai fac sa tresar , sunetul ierbi doar ma intarata sa raman nemiscat sa stau impietrit , ma simt abandonat , amorit pe o stanca , si parca nimeni nu vrea sa ma readuca la viata , ochii ii tin deschisi neclintiti , privesc in gol , din cand in cand mai prind o fractiune de realitate si ma trezesc pe varful unei stanci in pustietate in jos find doar gol , cu toata puterea strig IUBITO , ecoul meu se raspandeste insa , nu primesc nici cel mai mic raspuns, dar cand o lacrima mi-a picat pe mana mea parca sangele a mai miscat din nou prin mine, dar tot amortit ma simteam , doar sunetul ce ma tulbura de cateva zile ce se audea in surdina , imi doream asa de mult sa il ascult , frigul incepeam din nou sa il simt , vantul ma inspainta parca zidul ce ma izola incepea sa se crape incet incet , fiecare bucata ce cadea ma facea sa ma simt tot mai euforic , insa mainile imi erau legate , cand tot zidul sa crapat si moartea ma chema si eu zambind o asteptam , pe stanca mea a apurt un uliu ce in cioc tinea libertatea mea , mi-am simtit mainile libere , am luato la fuga prin padure , ranile insagerate incet incet mi se vindecau , suflul imi revena ,parul se regenera , pielea mi se albea , cerul se crapa incet si razele de soare patrundeau , alergam ca un nebun dupa sunetul ce ma trezise , nu concepeam ca acel sunet sa nu provina de la ceva mirific , insa m-am oprit in fata unei cascade sunetul sa oprit ,o voce ma cutremurat ,, Aruncate , nu mai sta vezi te-am salvat ,acum e randul tau " am sarit fara nici cea mai mica remuscare incet frica ma cuprindea , cu cat pietrele imi zambeau mai tare , deja imi imaginam corpul strivit , nu speram ca aripile sa le mai merit , insa ele m-au vrut deodata am simtit ca ma ridicam ma simteam liber ,vedeam aripi albe ce ma ocroteau , insa nu erau ale mele , m-au suit sus pe stanca de unde am sarit nebun in gol , era o femeie , superba ,imi dadea senzatia ca era creata toata din lumina ,insa ii curgeau lacrimile si mi-a zis nu am putut sa iti redau nemurirea si nici macar puritatea , intr-o clipa am inteles de ce aripile imi erau negreu ca tacunele . Atunci mi-a spus , Te-ai aruncat in gol nu din iubire, nu din mila , nu din dorinta de a salva , ci din lacomia ca vei gasi ceva , nu ai vazut mai departe de tine . A plecat lasanduma in umbra , am inceput sa cotrobai de nebun singur , prin padure aripile nu le puteam ascunde, mergeam cu ele , penele mele parca erau blestemate mai vedeam cate o picatura de alb, incet incet m-am resemnat cu gandul si am inceput sa zambesc ironic chiar as putea spune diabolic am mers incontinu , pana cand am gasit un lup insangerat cu o sabie negra ce avea in varf un smarald , am luat sabia , am lins sangele, si am continuat vanatoarea ,mergand lent spre padure am gasit inca 9 ingeri ca si mine formand un cerc , eram singrul care lipseam , toti aveau aceleasi aripi , aceleasi sabi , iar in mijloc un inger pur , si mi sa zis acum esti al nostru si noi ai tai , dar inainte , infige pumnalul fara mila in el i-ai inima si storceio , asta merita ca ei au vazut lacomie in chinul ce l-am suportat ,atunci am simtit atata ura si m-am repezit , am sarit in aer, am infipt pumnalul in el si cu aripile l-am acoperit , am luat inima si am scurso , m-am simtit liber ,descatusat , si tot odata nemuritor , insa acum eram un inger al nopti , un demon , eu nu mai aparam si nici macar nu mai puteam sa nu fac rau , tot ce imi doream era , inima celor care ma adusesera unde eram , stateam insa noptile pe stanca unde privisem zidul cum se crapase si varsam o lacrima pentru ce fusesem ,insa sarutul ce trebuia sa il primesc sa fiu liber nu l-am primit , nici mangaiere , doar un test , care nu putea fi trecut si o lacrima ipocrita am primit pentru chinul indurat in dorinta de a salva oameni. Am decis sa curm suferinta altor ingeri inainte de a simtit ce am simtit eram cei zece demoni , cu aripi negre si suflete albe si totusi cu priviri intunecate

Ratiune

Calmeazate , racorestete si nu mai da cu pumni in perete , deja ai pumni sangeri , imi soptea vocea din cap. Dar eu plangeam incontinuare dadeam tot m-ai tare parca nimic nu m-ai era la fel , offf totul sa dus , sperantele mele au zburat cu ultimi cocori ,vantul mi-a luat pana si zambetul , am pasit incet in adancul mintii mele ca sa pot privi persoana ce imi facea corpul sa vibreze cu a ei voce, am realizat in momentul acela nu am vazut

decat gol , negru , fum nimic special era doar o ratiune banala ce era satula de sangele ce se scurgea printre degete .Am realizat ca nu exista probleme ele sunt alinarea paranoii continue ce se zbate in mintea noastra , am realizat ca toate trec dar din nefericire ca nu trec cum vrem . Am vazut umbrele ce zaceau in capul meu,dar cel mai mult ma durut ca in adancul nostru nu exista inima ce o vedem toti ,cea care credem ca ne da suflul iubiri , pasiune de a tine la o persoana ca un nebun , am fost dezamagit sa aflu ca iubrea nu exista este doar o obsesie bolnavicioasa creata de creier , nu avem nimic decat o logica perfida , nu mai cred in cunvatul iubirea e prea insipid si prea lipsit de orice farmec cand realizezi ca nu mai exista nimic mai viu decat cea ce credeai .

Sinucigasul

Sunt din ce in ce mai des spectator al unui teatru sangeros .Vad prea multe dezastre inevitabile ce apar pentru o secunda si dispar lasand in urma sange peste tot . Apoi mereu aceasi cortina de lacrimi cade peste tot si curata scena. Eu insa nu ma pot ridica sa plec sunt intepenit pe scaunul rosu de catifea , iar ochii mei privesc fix spre scena sangerie . Cortina se scurge incet si parca e inghitita de parchet, care ramane intact , luminile se sting apare incet pe scena un pusti singuratic razand si privid de parca nimic nu m-ai putea sa il sperie nimic! . Prezentatorul spune cu o voce diabolica ,,Domnelor si domnilor acesta este un bun exemplu de om trecut prin atatea si ajuns la gradul de nebunie ".Apoi totul e urmat de tacere , dar puteam simti cum in tacerea aia se auzea zgomotul dintilor incordati ai pustiului.Apare o masa cu un cutit , pustiul se repede , nu m-ai puteam fi martor la inca o crima ma ridic si urlu : ,,NU esti prea tanar suntem prea fragezi ca solul sa ne cunosca sangele sa se imbibe lin cu pamantul. Pustiul se opreste , se aseaza in genuchi si ma priveste dupa breton :

-Heh asta crezi tu ?

-Da ce rost ar mai avea sa imbatranim?

-Ce rost ar mai avea sa fim tineri? imi raspunde

-Si daca batranetea e absurda de ce sa nu te bucuri de tinerete?

-Nu exista pentru toti tinerete , doar pentru cei ocrotiti pentru cei ca mine tinerete nu e decat o pasa a treceri prea dure spre batranete.

-Dar exista atatea lucruri care nu le-ai facut

Atunci pustiul incepe sa dea cu pumni si sa urle :

Crezi ca e o placere sa iti vezi parinti omorati de aceasi persoana , sa ii vezi zambetul ranjind , sangele parintilor tai scurganduse pe jucaria cu care obisnuiai sa dormi? Spune crezi ca e usor sa treci peste o dragoste ce credeam cai infinita? Si totusi crezi ca sti ceva din ce simt eu ?Crezi ca eu mai alerg dupa maturitate cand viata ma lovit ?Nu omule alerg dupa o eliberate

-Si asta crezi ca e elibararea ta?Moarte?Doar lasi cad in plasa ei

-O da si vrei sa astept sa mor intr-un caricior cu rotile , un batran senil plin de regrete asteptand lumina?

Atunci prezentatorul rade isteric si spune :Pustiule lasati sufletul sa curga , hranestene nebunia , obsesia de sange lasa palavrele , ai avut deja prea mult timp.

In acel moment pustiul se ridica ia cutitul si se omora , o alta victima , eram stupefiat de inca un sange scurs si de siguranta sa ca moarte era ultima usa pe care nu o descuiase

Aptitudini elemntare

Indepartand tot cei banal realizezi ca totul e mai complicat. Vezi picaturile reci de ploaie ce te irita nu sunt din intamplare si iti mai amintesti sentimentul ala patetic iubire nici ala nui din intamplare, doar durerea ce urmeaza e din intamplare.Merg din ce in ce mai incet pe strazile reci , gaurite pline de frunze ce ar fi trebui sa imi aduca zambetu cu culori acum nu fac decat sa imi improste sufletul cu noroi. Si poti privi totul din persectiva unui orb daca vrei sa uiti de cei din jur dar ar trebui sa ceri si aptitudinea unui surd, dar oare ti-ai dori asta?Nu nu ai putea pierde ce ti-a dat Dumnezeu pentru ceva ce le-a luat altora si totusi cine e mai castigat , tu descult intr-o lume mizera, sau un surd intr-o lume plina de plansete ,si daca ai rezista acestor urlete , nu te-ar durea sa vezi lacrimile copiilor ce stau desculti si poate daca ai fi orb uni ti-ar intindeo mana si ai refuzao , daca ai fi surd nu ai putea auzi o intrebare si oamenilor le-ar fi mila dar daca ai simti cum e sa fi in bezna totala si ai avea cum sa afli cei in jur ai varsa tu o lacrima pentru ei patetic tot din mila.