Privind cum suflarea din corpul meu se scurgea , iar eu mainile legate le aveam de postamentul greu de metal .Eram lipsit de orice ajutor , abandonat in acest peisaj fara culori , simtind fiorul morti tot mai aproape.Sustinusem o viata intreaga ca moarte nui decat un alt inceput si ca oricat de dura ar putea fi nu ma poate speria.Am gresit , m-am mintit si subestimat ca pot fi mai curajos decat eram .Oare sfarsitul meu sa fie intr-un loc unde nici nuante de negru nu exista?Legat de acest stalp al chinului , sa vad sange curgand lin din ochii mei , esenta vieti scurcandumi-se incet pe buze?
Cum am ajuns aici?
Sincer sa fiu nici eu nu stiu. Poate am subestimat prea mult ce era real , poate pur si simplu asa trebuia sa sfarsesc...sau mi-am creat singur o moarte atat de infricosatoare incat sa speri si ultima speranta de optimism ce traise vreodata in mine . Inconjurat de umbre patetice ce imi zambeau avand pe chip aceaiasi aluzie ce rasuna in ecou ..: Vei muri , vei fi ca noi. Nu intelegeam cum viata mea putea sa se sfarme asa usor intr-un timp atat de lung si dureros.
Oare poate scapa?
Nu aveam cum eram blocat , Macar ceva viu sa mai vad imi doream. DE CE? De ce puteam sa fiu asa speriat de ceva care speram sa fie ireal.
Credeam ca in cel mai rau caz imi voi pierde tot si sufletul va fi abandonat pe undeva.Cert e ca nu puteam sa imi amintesc nici chipul mamei , nici ce simtisem , macar o ultima amintire.Doare atat de tare cand esti singur. Am vazut cum se pierdea lumina din ochii altora dar parea asa usor pentru ei si atat de greu pentru cei ce ramaneau aici.
Imi proiectasem pana si propriul mormant. Imi programasem pana si sfarsitul , ceva prea optimist pentru ce mi se intampla. Nu vrusesem o groapa in pamant visasem o viata sa imi zboare ramasitele de scrum in aer si o cruce neagra pe care sa nu scrie numele meu doar ce am fost . Nu mai asteptam acum un sfarsit fericit si nici o doza de alinare . Doream sfarsitul dar parca totul era mai lent.Cat sa ma mai rog ? Cat sa mai plang? Da plang in pragul dintre moarte si nebunie .Cat timp mai dureaza oare sa pot inchide ochii? Luna as mai fi vrut sa o vad dar era deja prea tarziu pentru dorinte si prea devreme pentru regrete .
Patetic nici nu muream in prisma unui om batran plin de regrete .Varsta nu stiu daca mai aveam , nici dorinte sau pofte. Nu puteam nici macar o lacrima sa vars .
In sfarsit am murit.....
Am deschis ochii presupun , dar in jurul meu vedeam doar o stanca si in fata mare insa tot legat de piedestalul de metal eram. Parca as fi murit in etape , una mai groaznica ca cealalta . Tot sufletul meu sa transformat intr-o cheie si a fost aruncat in mare , iar corpul meu zdrobit de stanci. Deaici nu mai stiu ce sa intamplat .....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu